Logopedia și beneficiile ei

 

                                                                              ,,         Limbajul este ca o haină a gândirii”, spunea Samuel Butler.

        Copilaria este lumea miracolului și a magiei iar eu am fost întotdeauna fascinata de copii, mai mici sau mai mari. Astfel  am cautat o modalitate de a fi alaturi de ei și în viața mea profesională, de a întelege lumea lor cu fiecare generație care se schimbă și de a contribui la evoluția fiecaruia.

        Am început prin a studia psihologia, cu tot ceea ce presupune viața unui om de la nastere și până la formarea personalității adulte și am continuat cu aprofundarea diverselor modalități de intervenție în momentele dificile din unele etape ale vieții.

       Experiența mea acumulată a cursurile de dezvoltare personală și formare profesională au adaugat valoare cunoștințelor, ca orice aspect practic din viața unui om. Din tot parcursul creșterii și dezvoltării copilului, mi s-a părut fascinantă perioada în care încep să apară primele cuvinte și cum treptat acestea, zi de zi, lună de lună, an de an se comasează în ceea ce numim: limbaj.
Fără un limbaj adecvat fiecărei etape de vârstă, nu ne putem bucura de o comunicare sanatoasă cu cei din jur. Nu ne putem transmite ideile, sentimentele, emoțiile, părerile atât de importante în construirea identității personale. Este o taină de nedescifrat puterea și eficacitatea pe care limba și limbajul le pot avea în dezvoltarea creierului uman, a modului în care ne adaptăm la lume și la viață, urcând fiecare treaptă a devenirii noastre.

Cât dureaza o sedinta logopedica?

     Durata unei ședințe este de 35-45 minute. Lucrând individual, copilul este foarte solicitat, obosește și nu mai da randament.

Câte ședinte se fac pe săptămână/lună?
      Pentru ca intervenția logopedică să fie cat mai eficientă se recomanda 2 vizite la logoped pe săptămână și exersarea zilnică acasă. ( Dăm teme și materiale de lucru părinților, în funcție de tema fiecărei ședințe la sfârșitul acesteia).

      Dacă nu se exersează acasa rezultatele apar greu, rolul părintelui fiind foarte important în fixarea programului terapeutic indicat de către logoped.


În ce constă o ședință logopedică?
O ședință logopedică presupune implicarea copilului în diverse activități specifice vârstei ce constau în repetarea unor silabe, cuvinte, propoziții, jocuri educative, asamblarea de puzzle-uri, rezolvarea unor fișe, alcatuirea de propozitii după imagini, activități distractive și captivante care fac ca vizita la logoped sa nu fie resimtită negativ de către copil.

Când se începe terapia logopedică?
       Vârsta preșcolară și școlară mică sunt cele mai favorabile începerii terapiei logopedice deoarece la această vârstă copiii pot corecta mai ușor automatismele psiholingvistice, acestea nefiind consolidate și pot fi astfel uşor înlocuite cu deprinderi corecte de vorbire. Pe de altă parte, chiar și o ușoară dislalie se poate accentua odată cu începerea școlii și cu această ocazie poate apărea și disgrafia, ceea ce va complica recuperarea copilului.

Ce metode și procedee sunt folosite în terapia logopedică?
Trebuie reţinut că acestea se aplică în funcţie de fiecare copil în parte, de vârsta și nivelul său de dezvoltare psihomotrică, de tipul de deficienţă, de etiologie, de simptomatologie și de gravitatea acestora.

Iată câteva din metodele și procedeele ce se folosesc în terapia logopedică:
I. Exerciţii de gimnastică – gimnastica generală, gimnastica fono-articulatorie, gimnastica respiratorie.
II. Educarea auzului fonematic – prin stimularea percepției fonematice (emiterea de silabe și onomatopee).
III. Etapa denumirii – în care silabele încep să se lege în cuvinte.
IV. Etapa sintezei – cuvintele încep să fie legate în propoziții din ce în ce mai complexe.
V. Etapa limbajului expresiv lărgit – sunt introduse tot mai multe categorii gramaticale.
VI. Dialogul
VII. Povestirea dupa imagini.

Vă așteptăm la Cabinetul Masterclass pentru:
-dificultăți de pronunție ( nu se emit corect anumite sunete, se omit sau se înlocuiesc cu altele)
-dificultăți în însușirea limbajului scris-citit;
-tulburări de ritm și fluență a vorbirii ( se repeta unele sunete, silabe, cuvinte sau se fac pauze prea lungi între acestea);
-îmbunătățirea unui vocabular prea sarac raportat la varsta copilului;
-refuzul de a comunica verbal cu cei din jur sau doar cu o anumită persoană;
-o dicție precară ( se vorbeste foarte repede și/sau neinteligibil).

 

Programări la:
    +4 0764 040 555
  psihoterapeutmadalinaandrei@yahoo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *